Ne ține în genunchi Stapâne
...Și dă-mi un loc lângă fereastră,
Mâncare, pune ce crezi Tu pe masă.
Să simt cum freamătă pădurea,
De bucuria întâlnirii
Dar şi tristețea depărtării...
Să-și plângă crengile în lacrimi seci,
Că le-a împlântat fără de milă,
Securea... străinul-n lăcomie
Lăsându-le sărace și ciuntite de verdeață,
Piluge cu poenile atât de goale, reci!
-Cum au stricat atâtea cuiburi cântătoare
Au dezgolit frumoasele ponoare,
Să mi le plângă-n crengi uscate,
Să își arate goliciunea glia,
C-atât o doare!
-Cum scormonesc turbații după aur,
Îndoliind al țării scump - tezaur;
-Cum țes bunicile în lacrimi,
Puterea celor ce-s departe...
Cum cuibarele sunt părăsite,
De vânători venetici cu poftele neostoite;
-Cum plânge bradu-n verdele sărac,
În creanga ce-o mai are
Jelindu-se când vede ce i-a mai rămas.
-Așează-mă-n genunchi iubite Tată,
Și iartă-ne, nu ne-am împotrivit,
Ca vitejii Tăi de altă dată.
Am transformat arcul în khitschuri
Și am ales în locul lui, nimicuri;
Ne-am oferit să fim legați la ochi
Străinul ne-a furat, batjocorit,
Spunându-ne în față că suntem slabi, ologi;
-Ne ține în genunchi Stăpâne!
Să plângem după îndurarea de la Tine,
Dar și după dulcele din grâul țării-pâine.
Să ne-nverzească iară pruncii! Să fie tari!
Să se-ntărească-ai țării stâlpii, și ulucii,
Străinii nemiloși, să-i scoată-afară!
Să ne-nflorească din iertarea-Ți,
România, ca în primăvară!

SandaTulics
25 0ctombrie-2015