Nădejdea

Peste zările aprinse,
Peste mările întinse,
Printre razele de vise
Și speranțele învinse,
Spre al morții val împinse,
Doar nădejdea se impune,
din culise...

Peste mări, zorii apar,
Peste zări, raze răsar,
Sumbrele neguri dispar
Și speranțe se-aprind iar
Căci nădejdea, așa dar,
Greutatea și-o impune,
la cântar!

Ea-i ca fulgerul din zare
Ce străbate peste mare
Și ca raza cea de soare
Ce străpunge-orice ghețare,
Te leagă de cer căci are
Putere divină-n ea -
și transformatoare!

Dacă tot ce ai dispare...
Și ești frânt de supărare
Între valuri mari și-amare,
Plin de răni usturătoare,
Nădejdea te ține tare
Și te scoate la limanul -
plin de soare!

O, nădejdea multe implică!
E ca o prințesă iscusită;
De credință stă lipită
Și cu dragostea-i unită
Pentru-a face fericită
Orice ființă apăsată, înfrântă
și istovită!

18/03/2011*Ioan Hapca
(Zaragoza)

Ne zbatem și muncim toată viața pentru întreținerea unui trup,
care oricum, nu ne poate întreține duhul.
Vâltorile și întorsăturile vieții ne amintesc că ,,suntem străini și călători”
în drum spre veșnicie... fiecare după credința lui.
Credința și nădejdea este cea mai activă forță din lume pentru că purcede din Creatorul
tuturor lucrurilor văzute și nevăzute: Dumnezeu!