Îmbrăţişez piciorul crucii arse
Strivită de atâta suferinţă,
Pe care Scumpul Domn Iubit
Mi-a dat iertare şi credinţă ...

Aş vrea s-o-ntreb despre Mântuitor
Dar, vechiul strai ce-l poartă îmi vorbeşte
Despre o suferinţă cum nicicând n-a fost,
Şi-n care, nimeni, nu se regăseşte.

Îmi sprijin capul de al ei picior,
Să-I caut plânsul, blândului Păstor,
Să-I aud glasul cum mă strigă...
...Şi-n gând, mă înfior...

O cruce! Şi atâta suferinţă!
Pentru Acel ce ne-a iubit;
A suferit s-avem credinţă
Şi dreptul de întâi născut.

Ii simt in Duh a Sa durere
Mi-e greu să mă gândesc la El,
În clipele cele mai grele,
La Domnul nost', Emanuel...

O simt jelită vechea cruce,
Şi lacrimile Lui le simt ...
Dar, o lumină mă conduce
La Învierea din mormânt,

La zorii zilei glorioase,
Mirarea celor trei Marii,
'Nvierea Domnului în slavă
Promisiunea, că va reveni.

Mă strâng mai tare lângă cruce,
Mi-acopăr faţa-n vechiul ei,
L-aştept sub ea, c-a suferit cu Domnul,
Mă-nchin în Duhul Sfânt ce lângă EL mă duce.

18 noiembrie 2015
SandaTulics