E ceaţă, frig şi vântul bate
Înfiorând cu recea lui suflare
Natura care-şi pierde din podoabă
Când iarbă-i se-ofileşte şi dispare…
În întuneric ploaia stă să cadă,
Iar norii grei semnale dau tunând,
Nu ne-afectează înnorarea zilei,
Suntem de Domnul luminaţi oricând!
În suflet nu avem melancolie,
Noi nu suntem ca şi natură proiectaţi!
Isus e pentru noi un veşnic soare,
Iar raze suntem noi pentru ceilalţi!
E toamna-n lume…vântul aspru suflă
Noroiul e aproape de răcire
Întreg pământul e cuprins de ceaţă
Iar frunzele aşteaptă încălzire!
Intr-o zi de toamna fara prea mult soare au venit la mine niste ganduri...le-am scris