Epigonii
Autor: Cornel Jigau  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Cornel_Jigau in 22/11/2015
Epigonii


...Iară noi, noi epigonii,
Mari în vorbe, mici în fapte,
Fără sfinte idealuri
Ne-am îndepărtat de Carte!

Orice vânt de-nvăţături
Ne atrage înspre sine,
Şi îndată le primim
Ca învăţături divine.

Unde sunt înaintaşii
Ce cu viaţa au plătit,
Dar de scumpa lor Scriptură ,
Nimic nu i-a despărţit?

Unde sunt cei ce pe ruguri
Chiar din flăcări au cântat,
Dar deşi plăteau cu viaţa,
Nicidecum n-au retractat!

Crezul lor ''sola Scriptura'',
Nu-l lăsau în niciun fel,
Căci în lumea asta strâmbă,
Domnul le era model.

Torţe vii spre nemurire,
Viaţa nu şi-o preţuiau,
Regi şi prinţi printre aceştia
Pentru Domnul doar trăiau!

Ce nu vii o Doamne sfinte ?...

22.09.2015
Cornel Jigău
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1026
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni