Mi-am amintit că-n casa părintească,
În lada veche, într-un fuioc de jos
Am o chemare la Nunta Lui Cristos
Și a-nceput un gând să încolțească.

Să mă ascund în traista gândului nou,
Să trec departe de Lună, de stele,
De vămile aspre din lumi paralele,
De spațiu și timpuri și stări embargou.

S-ajung cu nuntașii în casa de Sus,
Căci am și eu acolo o chemare
La unica, splendida Sărbătoare,
Să fiu servită la masă, de Isus.

Pe când să mă-mbarc în gându-mi, tăcută,
Cuvântul Cel sfânt îmi iese-nainte,
Văd ale mele sărace veșminte
Departe-s de Haina albă de Nuntă.

N-am cum să pot trece de ultimul scan
Cu haina-mpletită din lume și Cer,
Mai curge la Cruce un Sânge și sper
Să-mi spăl haina, s-aștept smerită la han.

Atunci, nu gândul, chiar Isus Mesia
Mă trece, pe brațe, pragul, Acasă,
În Haina de Nuntă, cea mai frumoasă,
Cu El îmi voi petrece veșnicia.

Să mă întorc în pura armonie,
În Dumnezeul meu, gând ne întrupat,
Să știu că prin Jertfă, iar m-a frământat
Din Trupul Lui Isus și Apa Vie.

Amin!

fuioc=sertar