Când se va sfârsi aceasta lume trecatoare,
Când soarele stralucitor va apune,
Când vom sta cu Hristos în glorie
Privind la povestea terminata a vietii,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Când îi voi auzi pe cei rai
Cazând pe stânci si dealuri,
Când îi voi vedea pornind si sfârsind
În mijlocul iazului de foc,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Când voi sta în fata tronului
Îmbracat într-o frumusete care nu e a mea
Când Te voi vedea asa cum Esti
Te voi iubi cu o inima fara pacat,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Când voi auzi laudele cerului
Puternice pentru urechea mea ca niste tunete,
Puternice ca vuiet de multe ape,
Dulci ca glasul melodioasei harfe,
Atunci, Doamne, voi cunoaste întru totul,
Abia atunci, cât de mult Îti datorez.

Chiar pe pamânt, ca printr-un geam
Întunecat, lasa gloria Ta sa treaca,
Fa iertarea sa para atât de dulce
Fa ca ajutorul Duhului Tau sa fie atât de potrivit;
Chiar pe pamânt, Doamne, fa sa cunosc
Ceva din cât de mult Îti datorez.

Ales nu pentru vreo bunatate gasita în mine,
Trezit sa pot fugi de mânie,
Ascuns în coasta Mântuitorului,
Prin Duhul, sfintit,
Învata-ma, Doamne, pe pamânt sa arat
Prin dragostea mea, cât de mult Îti datorez!

Adesea umblu sub acest nor
Întunecat ca giulgiul negru al miezului de noapte;
Dar, când frica e la zenit,
Isus vine si totul e lumina
Binecuvântat Isus! Te rog ajuta-ma sa arat
Sfintilor ce au îndoieli, cât de mult Îti datorez.

Când pasesc pe carari înflorite,
Adesea sunt prins captiv de pacat;
Adeseori cad – dar ma ridic din nou –
Duhul vine – ispititorul fuge;
Binecuvântat Duh! Te rog ajuta-ma sa arat
Pacatosilor obositi, cât de mult Îti datorez.

Adesea noptile pline de tristeti domnesc –
Cu plâns, boala, suspine, dureri;
Dar o noapte doar arde mânia Ta –
Iar dimineata vine si se întoarce bucuria;
Dumnezeu al mângâierii! Te rog ajuta-ma sa arat
Saracilor Tai, cât de mult Îti datorez.