Enigme de Toamnă

Într-o zi-n splendidă Toamnă
Cu soarele de-aur tomnatic,
Am dat de-un lucru enigmatic
În pregătire-n prag de iarnă
Când vremurile se răstoarnă.

Curat vrând să fac în ogradă
Când de jos frunzele-adunam,
Am observat, că-ntâmpinam
Mai greu unde erau grămadă,
Ca după-o lungă promenadă.

Ce era?... Introduse-n pământ
Şi-ascunse aproape jumătate,
Acopereau ca pază-n noapte
Nişte orificii în suflări de vânt
Indicând că vieţi în ele sunt.

Probabil că-n lăuntru-acoperit
Sta liniştit-o lume-n răsuflare
Ce-a aşteptat cu nerăbdare -
Până când frunzele au ruginit
Să aibă-un loc, de-adăpostit.

Poate ştiau că nu mai cântă
Şi c-al lor freamăt s-a sfârşit...
C-alt repertoriu... au pornit
Prin lumea care nu cuvântă
Şi care-n grijuri se frământă.

Până la stadiul de putrezire
De-a fi-n pământ încorporate
Ca iarăşi vieţii, spre-a fi date
Ultimul act, îl arăta-n slujire
Pe orificii aşezate din iubire.

Din primăvară până-n toamnă
Prin freamăt aport şi-au adus
Din zori de zi... până-n apus,
Menite-n slujirea ce-ndeamnă
Să cugeţi binele, ce-nseamnă.

Privind la frunzele îngălbenite
Cum vieţii stau 'ntr-ajutorare -
Prin continua lor transformare,
Răspunsuri ai atâtea, inedite,
În lumea celor fără de cuvinte.

Flavius Laurian Duverna
20 noiembrie 2015