Mă încred numai în Domnul
Autor: Laura Dinescu  |  Album: MĂ ÎNCRED NUMAI ÎN DOMNUL  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de dpurdel in 25/11/2015
Mă încred numai în Domnul

Slăvite Doamne, Tatăl meu ceresc,
Din întuneric, din păcat, din disperare
La Tine am venit o, Domnul meu
În toamna vieţii mele, în ceas de înserare.

Primeşte-mă aşa cum vin la Tine
Şi fă din mine un copil al Tău
Ascultător şi tare în credinţă,
Cu frică şi iubire-n Dumnezeu.

Lumina feţei Tale mi-a străbătut fiinţa
Ca zorile când se revarsă dimineaţa
Şi-am înţeles că Tu, şi pentru mine,
Eşti Calea, Adevărul, însăşi Viaţa.

Primeşte-mă o bunul meu Părinte
Sunt oaia ce s-a rătăcit de turmă.
Îţi mulţumesc că m-ai strigat pe nume
Şi-am auzit chemarea cea din urmă.

În Tine mă încred şi sunt cu Tine
Din ziua când făcut-am legământ.
Atinge-mă cu mâna Ta cea dreaptă
Şi umple-mă cu Duhul Tău cel Sfânt.

Dă-mi Doamne un îndemn şi o putere
Să mă pătrund de-a Ta invăţătură.
S-alung ispitele şi tot ce-i rău în mine
Şi să citesc cu har Sfânta Scriptură.

Fă ca să cresc întruna în credinţă
Ca să fac, Doamne, numai voia Ta,
Să pot ca orişicând ar fi, oriunde
Să simt prezenţa Ta în viaţa mea.

Fii Tu la cârma existenţei mele
Opreşte-mă atunci când mai greşesc
Ajută-mă să merg pe calea îngustă
Fără să cad sau să mă poticnesc.

Pleacă-Ţi urechea, Doamne, la strigătele mele,
Ascultă-mi rugăciunea cu milă, cu îndurare.
Nu Te uita în urmă la multele-mi păcate
Căci azi cu pocăinţă, eu vin să-Ţi cer iertare.

Ridică-mi Tu, Părinte bun, povara
De întristări, durere şi suspin.
Dă-mi pacea Ta şi binecuvântarea
Slăvit să Fii în veci de veci! Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1617
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni