Săracul, mai mult prețuiește!


Săracul mai mult prețuiește
Când este și neprihănit,
Decât bogatul ce gândește
Să fie rău, nesocotit.

Cel căruia știința-i lipsește
Și ca neghiobul mult aleargă
Calea pe drum i se sucește
Și nu mai știe ce să aleagă...

Cel care e avut, bogat,
E înconjurat de prietenie,
Însă, săracul e lăsat
Singur în încercări, să fie.

Martorul care-i mincinos
De Domnul nu este iertat
Dar cel care-i mărinimos,
De toți, este înconjurat.

Acela care e sărac,
Chiar de-ai lui frați este urât
La nimeni nu îi e pe plac,
Și chiar de-ai lui, e părăsit...

Acel ce are înțelepciune,
El, sufletul lui și-l iubește
Și cu pricepere tot spune,
Vorbirea rea, o ocolește.

În desfătări nu poate sta
Acel care-i nebun, smintit,
Nici robul nu poate avea
Ce voievodu-a moștenit.

Cel înțelept e răbdător
Și mai ușor poate ierta,
Iar un mare conducător,
E aspru, în mânia sa...

Ca roua e bunăvoința
Care pământul răcorește,
Căci el își arată știința
Față de cel ce îl iubește.

Fiul nebun, e un necaz
Pentru acel ce l-a născut
Căci el pătează al său obraz,
Nu-i pasă, de răul făcut...

Ca streașina cea curgătoare,
E o nevastă rea la casă;
Gâlceava-i e nimicitoare,
Cu vorbe grele, ea apasă.

Amin

Câmpia Turzii, 26 noiembrie 2015