Veşteda suflare îşi trage povara,
Sub greul şi biciul celui mai rău,
Omul ce şi-a 'ntinat moştenirea,
Şi-a zdrenţuit straiul lui Dumnezeu.

Scurmă cu mâinile după roşcova lumii,
Mănâncă flămând din blidul spurcat;
Domnul din ceruri oftează...
-E fiul, ce-n haina iertării l-am îmbrăcat.

Surdă-ascultare, distrusă-i credinţa în
Omul ce-odată a fost iertat...
S-a-ntors iar la locul unde porcii îl scurmă,
...loc necurat!...

Planuri de luptă se fac cu duiumul,
Dar Domnul din cer le răspunde:
-Al meu este omul, chiar de-i căzut,
Zadarnic vi-i planul că Eu, îi sunt Scut!

Coboară din ceruri - Iubirea,
Cu vasul cu Untdelemn;
E Pâinea cea Vie - Scriptura,
Şi plânsul salvării pe lemn.

Se-apleacă,-i vorbeşte sărmanului om,
Îl spală, 'nnoieşte-n al Duhului-Domn,
'L îmbie, pe Cale-i vorbeşte-ndurat,
Iubirea-I la lucru, în omul salvat!

**************************
În plâns îşi ridică ochii spre cer:
-A Domnului-I: slava, mărirea, puterea,
Că nu m-a lăsat în păcat să mă pierd!


Cea mai mare luptă se dă între Dumnezeu şi întuneric, pentru sufletul omenesc!

SandaTulics
28 noiembrie-2015