Măreț Demiurg, răstignit pe o cruce,
Frămânți cu durere în palme arzânde,
Țărâna, prin Jertfa iertării străluce
Și visul și dorul de Tine, se-aprinde.

Se ridică visarea ca aburul cald,
Sub Soarele blând, din brazde întoarse,
Ca scânteia în noapte, când jertfele ard,
Spre Tine se-nalță Isuse Cristoase.

Pe Calea pe care spre Cer am plecat,
Se-nalță visarea ca blânda-Ți privire,
Ca glasul iertării din dureri cuvântat,
Ca tămâia din ruga de mulțumire.

Aleargă aleanul prin albii de vise,
Fără spațiu și timp și piedici în cale,
Iar Pomul Vieții, ca neinterzise,
Ne oferă pe taler roadele Sale.

Luați și mâncați din Dragostea frântă,
Beți dulcele rod de Viță aleasă,
Ne saturi Isuse, mila Ta ne-nveșmântă,
Plini de Iubire să ne-ntoarcem Acasă.

Ți-e Dragostea, Doamne, biruitoare
Căci ghearele morții nu pot să o țină,
Să o-ncarcereze, să-I pună zăvoare,
Cum nu poți nicicând să-nchizi o lumină.

Împletim visarea cu miresme divine,
Cu fapte,-ascultare, cu lupta cea bună,
Pe brize fierbinți o trimitem spre Tine
În cântec duios, pe-a Dragostei strună.

Aproape e pragul visărilor noastre,
Îl vom trece voioși, cântând Osanale,
S-or stinge pe Cale mărețele astre,
Dar noi, în Iubire, ne-aprindem mai tare.