Am vrut să-mi fac din viaţă eternă sărbătoare
Să pot culege lauri eu, omul cel firesc...
Am vrut să dau iubirii fineţe şi culoare
Dar am uitat esenţa... vital e să iubesc!

Am vrut să strâng comori cu mâinile-amândouă
N-am înţeles că toate odată vor pieri
Şi-apoi am vrut prin lume să fac o cale nouă
Să ducă în final acolo-n veşnicii...

Am vrut să prind în lanţuri căldura fericirii
Să-mi încălzească duhul şi inima în piept
Şi m-am lăsat condus după voinţa firii...
Tărziu am înţeles că drumul nu e drept...

Am vrut să-mi fie viaţa eternă desfătare
Dar m-am trezit deodată murdar şi obosit
Pierdut în labirintul de împliniri amare
Necunoscând ce-i harul de-a te simţi iubit...

Şi-atunci, în deznădejde... Te-am întâlnit pe Tine
Şi mi-ai vorbit o, Tată... şi ochii mi-ai deschis
Să înţeleg ce-i viaţa... ce-i rău şi ce e bine
Când plin de duioşie în braţe m-ai cuprins!

Acum Te am alături... un Prieten credincios
Ce-mi sprijineşte paşii şi-mi dă puteri pe cale...
Eşti Tu, Lumina Lumii... Eşti tot ce-i mai frumos
Şi Te slăvesc Părinte prin cânt şi osanale!

Vulcan-18-11-2015
Mary