Se înserează, Doamne…
Şi toată ziua Ţi-am cântat.
N-am lăsat versul să tacă,
Din zori şi până pe-nserat.

Priveşte, Doamne, se-ntunecă…!
Ziua îşi strânge în grabă cortina,
Iar în mine, cochetă vicleană,
Teama, cu paşi uşori, se furişează.
Cântecul meu unic,
Cântecul meu jinduit,
Miruit cu Atlazul Iubirii,
Părinte, unde-l voi auzi?

Doamne, îngână-mi noaptea,
Întârzie-i ivirea măcar o secundă,
Până îmi voi stâmpăra dorul,
După versul meu dorit,
Necântat, nerostit, netrăit.
Poemul cântat
De o singură strună,
Din harfa mea.
Scris de o singură Lacrimă,
Căzută din Pleoapa Ta
Peste inima mea.

(Sinaia, Iunie – 2012; din volumul "Râsul viorii fără arcuş")