Lenea-i dușmanul omului!


Așa cum ușa se învârtește
Pe a ei țâțâni, neîncetat,
Așa leneșul se-odihnește
Și bine șade-n a lui pat

Căci leneșului greu îi vine
Mâna la gură să o ducă
Dar, cel isteț deștept se ține
Nu vrea ca alții să-l conducă

Acel ce trece pe un drum
Și tot după necaz se ține
Se aseamănă cu un nebun
Care ia de urechi, un câine

Omul ce-i pus pe înșelat
Pe cei din jur îi păcălește
Și spune apoi, c-a încercat
Sa facă o glumă, dar mințește

Cuvintele clevetitoare
Sunt bune ca și-o prăjitură
Amare și înșelătoare
Devin, după ce ies din gură

Asa ca zgura în argint
Sunt buzele, inima rea,
Când stă pe ciobul de pământ
Și amărăște inima.

Cel care pe altul urăște
Dar folosește glasul dulce
În inima lui pregătește
Și urâciunea cu el duce

Chiar dacă ura o ascunde
Vorbește blând și prefăcut
Cu timpul, se trădează, ajunge,
Să fie în toate cunoscut

Acel care groapa o sapă
Cu siguranță, cade-n ea
Iar cel ce prăvălește o piatră
Peste al său trup, va cădea.

Amin

Câmpia Turzii, 11 decembrie 2015