MAI NAȘTE-TE, FIULE...

Mai naște-Te, Fiule,-n viețile noastre
Zilnic să-Ți dăm buchete în glastre
Iar să ardă-n noi scânteia divină
Mai mult să dorim o pace deplină
Să rupem conecții ce ne-au schimbat
Căci n-am fost cu Tine când ne-am rugat
În timp ce rosteam cuvinte-nțelepte
Simțeam că eul nu vrea s-aștepte
Nu la Betleem ne duse gândirea,
Nici la vremea când vine Răpirea
În altă parte ființa plecase:
La ce ornamente pusesem în case.
Am instalat lumini înăuntru, afară
Dar nemulțumirea în noi intrară
”Să aibă vecinul un brad mai mare?
Nu-i cu putință! Pardon de-ntrebare!”
Reclame-s destule; le-am citit frecvent
Dar nici una nu-i despre Eveniment
Pe Pruncu-ntrupat nu-L menționează
Dar indignarea în noi dormitează.
Unde-i Scriptura? E, poate, în sertar?
N-o mai prețuim ca mărgăritar?
De când n-am mai mers la Isaia, profetul?
De mult, dar nu ne cuprinse regretul.
Suntem ocupați, timpul abia ne ajunge
Parcă cineva ar vrea să-l alunge.
Mai naște-Te, Fiule, încă odată
Lăuntrul nostru fă-l o Efrată
Să piară rutina, să piară răceala
Să-Ți putem frecventa, zilnic, Școala.
Nu mai vrem cursuri la frecvență
Vrem sută la sută slăvita-Ți prezență
Să fie har, entuziasm în lucrare
Să nu murmurăm în timp de-ncercare
Și-acest creștinism, comod, de fotoliu
Învăluit în perdele de-orgoliu
Să meargă-n deșertul nădejdii pierdute
Ca iar să putem lupta pe redute
Să-Ți dăm pasiuni, ofrande, omagii
Așa cum, odată, adusu-Ți-au magii.
O, Fiu venit din glorii astrale
Coboară, iar, la creștinii din vale
S-aprindem în noi Lumina eternă
Ca iar să se nască pacea internă.

George Cornici/4 Decembrie, 2015