Omul înțelept!


Un om cu judecată spune:
Că el, deloc nu-i înțelept
El, chiar mai jos de tot se pune
Și-ar vrea, să fie mai deștept

Știința sfinților n-o știe
Nici cine s-a suit la cer,
Nici cine ar putea să vie
Cei ce rămân, sau care pier,

Nici cine apele adună
Nici cine vântu-n haină strânge
Nici cine hotar o să pună
Nici cine-i tare și învinge

La tot ce scrie în Cuvânt
Nimica nu-i de adăugat,
Ce scrie acolo, este sfânt
Și trebuie-n totul, respectat!

Iar omului, Domnul Îi cere
Dorință să aibe, să trăiască,
În adevăr și cu putere
Numai, dreptatea s-o iubească

Nu-i cere mare bogăție
Numai cât să se rostuiască
El nu-i dorește sărăcie
Ca pâinea, omul să-și cerșească

De ce-i prea mult ferit să fie
Să nu uite de Domnul său
Să aibe pace, bucurie
Și protejat de tot ce-i rău

Acei ce tatăl își blestemă
Pe alor mamă, o clevetesc
De nimenea ei nu au teamă
Iar ochii lor, trufași privesc

Sunt oameni cu dinți ascuțiți
Ca sabia, măsele au,
Ei caută nenorociți
Care triști, în necazuri stau

Sunt trei lucruri nesățioase
Sau, poate, chiar și patru sunt
Femeile sterpe, setoase,
Ce nu mai au saț, pe pământ

Nici locuința morților
De suflete, nu-i săturată
Moare popor după popor
Și nu se oprește, niciodată

Pământul e nesăturat
Oricâtă apă, ar avea,
Să curgă apa, neîncetat
El, poate toată să o bea

Nici focul nu e săturat
Arde mereu, fără oprire,
Totul distruge, necurmat,
Dar Domnul, de tot are știre,

Amin

Câmpia Turzii, 15 decembrie 2015