De ce e linişte?
Autor: Arancutean Eliza  |  Album: Pe urmele lui Isus  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de elizaarancutean in 20/12/2015
De ce e linişte ?

Mărgăritare albe strălucesc pe cer;
Cărările, sub plapuma de lână, pier;
"- O, ce mare tăcere este în jur!
De ce nu sunt oameni de jur împrejur?''


-Unde sunt toţi păstorii de pe câmpie?
Şi toţi învăţaţii şi a lor mândrie?
-Unde sunt cântecele voioase din zori,
Ce alungau tristeţe şi cenuşiii nori?


Ceru-i deschis şi aud un cântec de dor,
Ce străbate încet din ţara zorilor:
''-Nu mai e loc, în inimi, de niciun cânt,
Şi nici pentru al Domnului Sfânt Cuvânt.''


-Creează-ţi o Iesle în inima ta!
Îngerii cei sfinţi să se rotească în ea!
Nu va mai fi tăcere nicicând în jur,
Şi vor fi arhangheli, de jur împrejur!


-Creează-ţi o Iesle în inima ta!
Isus Cristos să stăpânească în ea!
Nu va mai fi tăcere nicicând, în jur!
Doar dragostea Pruncului de jur împrejur!











Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2510
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni