Lumina Naşterii Lui
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Profetii  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de loredanam in 23/12/2015
Isuse, eşti Lumina din Lumină,
Mai sus decât orice s-a conceput,
Perenă e Fiinţa Ta divină,
Căci Tatăl, din vecie, Te-a născut!

Cristos, eşti Raza din Incandescenţă,
Ce-ai răsărit peste pământ, sublimă,
Când Tatăl Te-a trimis, din transcendenţă,
Rostind eternul: "Să fie lumină!"

Isuse, eşti Lumina Vie, Care
Ai luminat pe-orice născut în lume;
Şi Viaţă Veşnică, pentru oricare
Se pocăieşte, cheamă Sfântu-Ţi Nume!

O stea divină răsărind pe-o casă,
Călăuzea spre Har magii bogaţi;
Dar Tu erai Comoara Luminoasă,
Ce au găsit-o craii învăţaţi!

Mesia, eşti Steaua din Israel,
Zărit-atunci numai de baci, profeţi,
Ce Te-adorau, crezând că eşti Goel
Pentru umili şi pentru înţelepţi!

Lumina străluceşte în tenebre,
De beznă nu a fost nicicând învinsă,
Se-mparte-n curcubeiele superbe,
Când trece-n prisma inimii, convinsă!

Amin!

Craiova, 23-12-215
Pentru oricine nu ar recunoaste sursa de inspiratie, sa reciteasca Ioan 1, Isaia, Luca, etc.. Goel=Rascumparator, scrie in V.T. in cartea Iov.19:25, Norodul Acesta, care zacea in intuneric, a vazut o mare lumina; si peste cei care zaceau in tinutul si in umbra mortii, a rasarit lumina...Matei 4:16
Fie ca această tainică Lumină să vă inspire în continuare.
CRĂCIUN FERICIT!
Cu stimă George Cornici
Adăugat în 23/12/2015 de geocornic
"Isuse, ești Lumină din Lumină!" Amin!!! Foarte frumos și adevărat! Versuri curate, fără "adaosurile lumii" folosite, din păcate, de foarte mulți din cei ce postează la Resurse Creștine.
Domnul să vă binecuvinteze!
Adăugat în 23/12/2015 de GeluVCiobanu
Comoara Cerului, întrupată pe pământ, nu poți să te oprești din citit, te ia ca valul până ultima strofă când Lumina „Se-mparte-n curcubeele superbe,/Când trece printr-o inimă convinsă!”. Foarte frumos, captivant. Sora Daniela îți doresc pace și bucuria nașterii Domnului, alături de cei dragi.
Adăugat în 24/12/2015 de ana_haz51
Multumesc in Numele Domnului, pentru ca ati citit poezia si pt comentariile pline de dragoste!
Adăugat în 24/12/2015 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 2814
  • Export PDF: 69
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni