Ultima Frunză

Din pomul din bătătură
Ce-a rămas fără armură,
La boarea rece de vânt
A picat şi-ultima frunză,
Taina vieţii s-o pătrunză
Peste reavănul pământ.

Am privit-o... cu tristeţe
După ce i-am dat bineţe
Cum aluneca-n cădere,
Timp în care mi-a trezit
Un strigăt descumpănit
În suflet simţind durere.

După ce o vară-ntreagă
Zi şi noapte până-n zori
Mi-a sunat în fremătări,
S-a lăsat uşor desprinsă
La boarea de vânt atinsă
Ca răspuns altei chemări.

Chemării la-ncorporare
Legilor sub guvernare -
Pentru timpul de iernat,
Când din brazda umedă
Frunza-n verde fragedă
Va demonstra c-a-nviat.

Nimic astfel nu se pierde
Din roş-arămiu iar verde!
Totul e în transformare,
Şi faptul că se-nnoieşte -
Taina-i ne mărturiseşte:
E-n Forţa cea Creatoare!

Flavius Laurian Duverna
23 decembrie 2015