Acum e dimineață


Ascultă valul marii,
S-auzi cum se izbește,
În chinul disperării,
Ș-apoi se prăbușește.

Pe stâncile-adormite,
El își așterne spume,
În zgomot surd înghite,
Stropii ca niște umbre.

Privește spre câmpie,
Valuri de grâu adie,
Și vântul parcă știe,
Ce mult imi place mie...

Să văd pământuri semănate,
Cu spicele mari clătinate,
De-acea el se străduiește,
Și lanuri mari tot vălurește.

Dar ajungând la maluri,
Pământul se înalță,
Ș-apar primele maluri,
Din ape de speranță.

Străbat întinderi mari,
Șuvoaie lucitoare,
Alunecând spre mări,
Clipesc strălucitoare.

Munții se-nalță sus spre cer,
Frumoase piscuri stau golașe,
Învăluite de mister,
Sculptate-n forme maiestoase.

Păduri de brazii, pășuni udate,
Păstori de oi, cu miei în spate,
Iepurași mici în lunci curate,
Frăguțe moi și parfumate.

Aici te așteptăm să vii,
Miresme sunt sub soare,
Codrii foșnesc parcă sunt vii,
Albinele plutesc din floare-n floare.

Oprește-te o clipa și stai de te gândește,
Admiră lucrul fin ce te încremenește,
Atâtea frumuseți în van exista oare,
Nu este cineva, ce le-a pus pe pe picioare?

Să nu te amăgești Isus Cristos există,
Dar Tatăl său Ceresc i-a dat tot ce se mișcă,
În bunătatea Lui dorește să-ți permită,
Și vrea ca să trăiești o viață liniștită.

Nu îl uita,
Și îți va răsplătii,
Te v-ajuta,
Și îi vei mulțumii.

Ooooooo, de ai vrea,
Să îl găsești,
De-ai căuta,
Ca pace să primești...

Ce multe bogății abundă,
Dar desfătări ce inima-ți inundă,
Și-ți copleșesc întreaga ta ființă,
Înlăturând departe necaz și suferință.

Cu mintea ațintită spre-o mare năzuință,
Pășim mereu-nainte, umblând doar prin credință,
Din oase se ridică un freamăt de dorință,
Fugind cu bucurie în cânt de biruință.

Ce bine ni-e acuma în raze minunate,
Ființa mi-e 'noită de străluciri curate,
Surzii aud și orbii văd, priviri s-opresc mirate.
Se înnoiesc și mâinile uscate.

Am așteptat de vremuri,
Tot am tânjit de dor,
Dar locuim de-a pururi,
Aici in țara desfătărilor.


Ioan Moldovan
Decembrie 1998