La început, în a Edenului grădină,
Cu mii de pomi bogaţi şi roditori,
Cu susur blând, de apă cristalină,
Cu păsări, fluturi şi cu multe flori,
A locuit în pace primul om,
De Dumnezeu creat şi-adăpostit,
Avea în stăpânire orice pom,
Doar unul singur, îi era oprit.

Era sădit de mâinile divine,
Frumos udat de roua dimineţii,
Pomul cunoaşterii de rău sau bine,
Iar lângă el, alăturea, pomul vieţii.
Aici trăiau Adam şi Eva, soaţa lui,
Feriţi de orice gând, sau faptă rea,
Vegheaţi de mâna tare-a Domnului,
Însă, satan viclean, îi urmărea.

A luat chip de şarpe, amăgind-o pe Eva,
Asigurând că, "hotărât nu va muri",
Ci că, gustând din fructul dulce, seva,
Cei doi, ca Dumnezeu, vor deveni.
Femeia, a văzut că fructul este bun,
Şi de porunca Domnului n-a ascultat,
Gândind că e momentul oportun,
Păcătuind, a luat şi a muşcat.

A dat şi lui Adam, şi astfel, amândoi,
Mâncând din rodul pomului oprit,
Au cunoscut că-s păcătoşi şi goi,
Iar Dumnezeu, din rai, i-a izgonit.
Suntem şi noi, de pomi înconjuraţi,
Şi zi de zi, din rodul lor culegem,
Iar de satan suntem încurajaţi,
Şi derutaţi, al lui rod, să alegem.

Noi însă, Doamne Mare, nu dorim,
Căzând ispitei, să fim păcăliţi,
Şi te rugăm, ajută-ne să fim,
Spre pomul vieţii, cu privirea, aţintiţi.
Din rodul lui să ne-nfruptăm mereu,
Şi ne-ncetat, să-l îngrijim cu râvnă
Să nu abandonăm, chiar dacă-i greu,
Mereu încrezători într-o izbândă.

Iar dacă Tu, ne-ai pus o lege-n faţă:
Să nu gustăm vreun fruct străin sau rău,
Învaţă-ne, te rog, întreaga viaţă,
Să ne hrănim doar din Cuvântul Tău.
Să preţuim tot ce-am primit în dar,
Şi pomi şi flori şi fluturi, soare, ploi,
Din inimă să-ţi facem viu altar,
Iar pomul vieţii să rodească-n noi,


AMIN !!!