Nu mai priceput să fiu ca alţii,
nici mai mare să mă ştiu;
Să nu-mi risipesc în vînt talanţii,
doar lîngă Tine, Doamne, veşnic să mă ştiu.

Să nu-mi sfarme inima de jale,
doar de faţa altuia ;
de nu-mi dă nici el onoare...
--Ce sunt Doamne atunci, în faţa Ta?

Să nu-mi fac altare altor
Dumnezei; gânduri păgâne;
Dar să-mi fac a mea fiinţă,
O candelă pentru Tine.

Tot mergând pe calea vieţii,
Să culeg, din crucea sfîntă;
Măreţia Ta divină,
tot mereu să mă frămînte...

Modelează-mă-n iubire
ca olarul priceput;
Şi în totul, în umilire,
de Tine să mă apropii, tot mai mult.