Ascultă azi, popor iubit,
Ce-ți spune ție Domnul,
Trezește-te din somnul tău,
El e Mântuitorul!
Privește înspre stîncă sus,
Acea care e Domnul,
Ciopliți am fost de El frumos,
Căci El e Creiatorul.
Trezește-te popor iubit
Așa răsună glasul,
Îmbracă-ți haina cea de in
Și cîntărește-ți pasul.
Vreau să-ți destăinui îndurarea
De-ai să lucrezi în via Mea,
Și vreau să-ți dau înțelepciunea,
Să știi că sunt de partea ta!
Căci vremea-i pe sfârșite iată,
Curînd va apărea Isus,
Care aduce răsplătirea,
Așa precum mereu ne-a spus.
Treziți poporul din cetate,
Treziți-i și pe cei ce dorm,
Bate-ți la ușile-ncuiate,
Vestiți trezirea în Sion!
Căci mulți mai dorm și-n adunare,
Nu vin cu râvnă la altar,
Și-aduc aici cu nepăsare
O jertfă seacă fără har.
Trezește-Ţi azi, străjerii, Doamne,
Ca să răsune în Sion,
Semnalul sfânt de deșteptare
Pentru fecioarele ce dorm!
Trezește-Ţi tineretul, Doamne,
Ca să Te cheme-nflăcărat
Și toată a lui înaintare
Să fie-o rază de urmat.
Așteaptă lumea astăzi semne,
Dorind să-L vadă pe Isus,
Să-L vadă în tine, soră, frate,
Prin vindecări din cer, de sus.
Să vină Domnul cu-ndurare,
Să-L vadă Bartimeii acum,
Să sară-n sus apoi ologii,
Căci vindecatu-i-a Isus.
Să dea puteri de biruinţă,
Să scoatem idolii din noi,
Prin rugăciune cu credinţă,
Să dăm dovadă de eroi.
Fii vrednic ca să porţi un nume,
De credincios adevărat.
Nu-ţi pângări viaţa creştine,
Cu lupte-aşa de apucat.
E drept că valul vine, trece
Ferice e de-nvingător,
Că va purta pe cap cununa,
Cu nume de biruitor.
E vremea deşteptării noastre,
Hai să lucrăm pentru Isus,
Chiar dacă, fraţilor, e noapte
Lumina noastră e Isus!
Chiar dacă nu se mai zăreşte
Nici chiar o stea în noaptea grea,
Şi când durerea parcă creşte,
Tu crede şi nu te-ntrista.
Te ia de mână, zice ”Vino”,
Mai fă un pas înspre Isus.
E bine să-nțelegi tu, astăzi.
Smerenia te duce sus!
Cu El calvarul e uşor,
Şi viaţa nu îţi e povară,
Că ni le-a dus pe crucea Sa,
Pe lemnul de ocară.
Primeşte-L azi ca Salvator,
De vrei să fii ferice,
Primeşte-L cât se zice azi,
Căci uşa se va-nchide!
Ce minunat va fi în cer,
Când ne va da cununa,
Şi pentru tot ce-am suferit
Ne-a mângâia întruna!
Nu-i timp ca să priveşti în jos,
La dureri şi păcate.
Tu ia-L exemplu pe Hristos,
Nu privi în altă parte.
Și cînd în slavă sus pe nori
Va-ncepe veşnicia,
Uitat e plînsul tuturor,
Căci vine bucuria.
Şi ne va duce-n păşuni verzi
Şi la apa cea curată,
Şi-n cer în veci Îi vom cânta
Cântarea minunată!
Amin