Îți îmbraci iarnă, mantia de gală,
La brâu îți prinzi fuior de albe stele
Și cu o mină castă, Jovială,
Scuturi bruma pe tâmplele mele.

Bat clopote-n galoanele-ți sticloase,
În pași de vals ți se-nfioară sumna,
Iar pe catrință stihuri noi vei coase,
Steluțe mii îți împletesc cununa.

Se înfioară-n evantai, dantele,
Mai hibernează mugurii sub ie,
Deschide Soarele ferestre-n ele
Când se-mplinește vremea să-i învie.

Încorsetezi în alb natura-ntreagă,
Culori-pasteluri, susur de izvoare,
Visează embrionii pe sub brazdă
Și lucrători pe tainice răzoare.

Îmi întinzi iarnă, mâna-nmănușată
Și mă cuprinzi în brațe marmoree,
Ți-ai luat penelul la fel ca altădată
Să îmi pictezi în geamuri, orhidee.

În urma ta, sub trena vaporoasă,
Își umplu tolba, gingașii ghiocei,
Curge în susur haina de mireasă,
Își îmbracă primăvara haina ei.

În toate eu văd mâna Ta, Stăpâne,
Când gerul taie-n piept, ca o săgeată,
Știu că-n nămeți se-ascund carafe pline,
Va fi belșug când Soarele se-arată.

Un alb de Crin va-mpodobi spectral
O Primăvară cum nu e pe pământ,
Vom debarca Acasă, fericiți, la mal,
În Cetatea sfântă, prin Nou legământ.