Limbă română, ca rodul pârguit,
Te-nmiresmezi în cântece de slavă,
Să curgi în turma Păstorului iubit,
Atât de blândă, dulce și suavă.

Grai românesc alin în cânt de leagăn
Când mama-și adoarme odrasla la sân,
Bucium prelung în doruri fără seamăn,
Să-ți aduni oastea de pe pământ străin.

În frunza codrilor ești doina dulce,
În lan de aur, tril de ciocârlie,
Iar în baladă mai suspini sub cruce
Când își plânge dorul Miorița-Mie.

Te-am moștenit din glasuri de eroi,
Din imnuri vechi, din lupte, biruință,
Acum stindardul tău îl ducem noi
În Dragoste divină, cu Credință.

În apogeu, la Golgota, sub Cruce,
Când stropi de Sânge-ți înfloriră slova,
De-atunci în graiul tău Jertfa străluce
Și-ți unge litera cu mir, Iehova.

Grai românesc tu-mi limpezești Licoarea,
Pe înțeles împarți și Pâinea frântă,
Prin tine Domnu-mi vestește-ndurarea,
Dragostea sacră și Straiul de Nuntă.

Te-aș ruga Isuse, în versul creștin
Să-mi rostuiești graiul, să curgă din Cer
Cum susură sub Cruce picuri de Rubin,
Să curgă-n Iubire stihuri ce nu pier.

Amin!