De va fi să mi te dea,
Dragul meu, plecat departe,
Chiar închisă-n somn de moarte,
Te-aș striga și te-aș veghea.
Și, privindu-te abia,
Nu te-aș săruta de loc-
Nu cumva să te sufoc.

Când s-ar naște răsăritul,
L-aș ruga să te ascundă,
Că lumina când inundă
Ți se-aude gânguritul,
Și mă prinde iar jelitul!
Sau să-ncerc să te păzesc:
Tu să taci, eu gânguresc.

De va fi să mi te țină,
Fii atent să nu răcești!
Ia o pătură mai plină,
Când e frig, să te-nvelești;
Ți-am păstrat una mai groasă,
Când crești mare, treci pe-acasă,
Poate că o mai găsești...

Astăzi plâng
Fără glas,
Inutil
Am rămas.
Drag copil,
Am să strâng
Fulgi de nea,
Flori din crâng;
Și-oi vedea
Dacă pot
Să-mpletesc
Drum spre cer,
Să doinesc
Lerui-ler.
Căci socot
C-am să scot
De la Cel ce mi te-a dat
Hotărâre de-mpărat,
Ca să crești,
Precum ești:
După carne, fiul meu,
După duh, din Dumnezeu.