Mi-ai fost alături...

Doamne... m-ai chemat, și lin,
Urcam plângând spre cer senin;
Trecutul l-am aruncat în uitări...
Vechiul eu în adâncuri, în mări.

Pe cale pășeam în tăceri;
M-ai îndemnat, mi-ai dat puteri.
Urcam cu greu, fără avânt,
Doream să înving pe pământ...

Pășeam încet, nesigur, cu teamă,
Pe strada mea pământeană...
Stelele sus, mii de străluciri...
Tu-mi șopteai: "Nu te-ndoi!"

În noapte mergeam (amândoi!) tăcut...
Îmi atârna veșmântul vasului de lut;
Atunci, blând m-ai prins de mână,
Curaj mi-ai dat și multă credință.

În lumina lunii am văzut
O față tristă... blândă. Era tăcut...
Nu am înțeles de ce. Nu știu...
Îl simțeam lângă mine. Era viu!

Din când în când, zăream lumini,
O față plânsă... pe frunte, spini...
Am înțeles! Era Isus! M-a durut...
Ardea pe mine haina de lut.

Privirile noastre s-au întâlnit apoi...
Văpăi - curgea iubirea în noi!
Cascade de fericiri în inimă!
M-a îmbrățișat, m-a luat de mână...

Urcam spre vârfuri mai ușor!
Aprinse speranța! Urcam cu zor
Spre culmea vieții mele - Paradis!
Trecutul vechi, tot l-am închis...

Acum, urc cântând spre înalt
Unde Domnul m-a chemat!
Pe calea mântuirii mă dorea
Pierzării, nu m-a lăsat! Mă iubea!

Sufletul mi l-a mântuit;
Mă simt foarte fericit!
Mi-a umplut al inimii vot
Acuma, suntem un singur, TOT!


ALGHERO/ 20 01 2016