Samson, om binecuvântat

Când rosteşti acest nume,
Parcă simţi că te-nnoieşti,
Simţi că ai putere-n tine,
Şi putere, iar primeşti.

Om ce-i binecuvântat
Înainte să se nască...
Îngeru-a făgăduit
Pînă să se zămislească,

Închinat e Celui Sfînt,
Mama ştie ce să facă
Căci i s-a spus prin cuvînt
De ce să să ferească...

O! Ce mare bucurie
Pentru dragi părinţii lui,
Cînd li s-a născut copilul,
După voia Domnului.

Şi-a crescut băiatul mare...
Şi-ntr-o zi, el a ieşit...
A plecat peste hotare,
Nesătul tot de privit...

A ieşit din Israel
Şi la filisteni s-a dus...
Pofta face-acum din el,
La Timna, un om răpus...

Şi le zice cu mîndrie
Părinţilor lui: "Să ştiţi,
Eu o vreau ca şi soţie,
Voi să nu vă-mpotriviţi!"

Deşi, se tot stăruieşte...
"Samson, nu din filisteni!..."
Dar el tot păcătuieşte...
Şi pornesc la drum, toţi trei.

Pe drum le apare-n cale,
Un leu mare, fioros...
Samson, ce-i plin de putere,
Pe leu îl trînteşte jos...

Şi ajunşi, pun înţelesul
Plini de multe remuşcări,
Nepricepînd nici ei rostul
Tuturor, aste-ntîmplări...

Căci păzit-au cu stricteţe
Ce Domnul le-a profeţit,
Şi Somson merge la fete
Ce-s urîte de Cel Sfînt...

Şi-apoi, Biblia arată
Multe, dar le spicuim...
Căci Dalila e o probă
Pusă, cînd nici nu gîndim...

Nu fii uşuratic frate,
Tu, ce poate eşti aici!
Tu zici că le şti pe toate,
Dar la urmă, şi tu pici!

Azi, ofensele Dalilei
Somnul vieţii-ţi-amăgesc
Căci te afli fără vlagă,
Şi poveri te năvălesc...

Avea Cel Prea-'Nalt portiţe
Multe, pentru-a izbăvi
De filisteni, Israelul
Dar Samson, aici greşi...

Căci în planul izbăvirii,
Nu se scrie compromis
Ci harul desăvîrşirii
E plăcut Celui de sus,

Dar, Dalila l-a legat
Aşa, cu funii după funii...
Pînă secretu-a dezlegat
Din marile strădanii...

O! Tineri, ce acum mesajul
Vă naşte-n inimă un gînd...
Şi vă doare că elanul
L-a tăiat Dalila-n crîng...

Aşa ca Samson odată,
Eraţi plini de Duhul Sfînt,
Dar păcatul, ca o şoaptă,
V-a trîntit jos, la pămînt...

Aţi trecut mereu hotarul
N-ascultînd Cuvîntul Sfînt,
Deşi prin părinţi e harul,
Şi mesajul din Cuvînt.

Nu e mult, se duce totul,
Doar o clipă e deajuns...
Cine nu vrea să-nţeleagă,
Cade de cel rău, răpus...

Nu-s Dalile-n adunare,
Ci doar printre filisteni;
Cel ce stă în ascultare,
N-are astfel de cuscrani!

În clădirea minunată,
Clădeşte cu gînd curat
Şi puterea se-oţeleşte,
Lanţurile, toate cad.

Nu dă Cel de sus valoare,
Celor ce mereu mînjiţi,
Stau o clipă pe picioare,
Şi apoi iară, tot trîntiţi...

Puneţi azi o hotărîre,
Nu vă mai dedaţi la rău,
Căci ofertele duşmane,
Rade iarăş părul tău.

Poate-n cele şapte fire,
Stă ascuns harul ceresc,
Ascultarea, bunătatea,
Dragostea le împletesc,

Căci nu ai nici o credinţă
Cînd te-nfrîng noi amăgiri
De nu primeşti biruinţă,
N-ai lumină în priviri!

Ţi se fură-a vieţii şansă
Spre a mai fi izbăvit,
Şi-apoi, una după alta,
Luptele au năvălit...

A fi binecuvîntat,
Este cea mai mare-avere,
Pe care, de-o ţii cinstit,
Nici tribut nu ţi se cere,

Ci te umple de Hristos,
De lucrarea Lui curată,
Nu-ţi privesc ochii în jos
La Dalilele din poartă;

Ai puterea şi tăria
Să zdrobeşti leu-n pustiu,
Dar, mai mult decît atît
Pentru Domnu, tu eşti viu!

Acela-i învingător
Ce viaţa şi-o păzeşte
Şi-n al vieţii vînt şi nor,
Ştie cum s-adăposteşte.

Ştie de noi juruinţi,
Ştie cît este hotarul,
ChIar de nu are arginţi,
Urcă pînă sus, calvarul.

De ce-n temniţă robit,
Şi fără strop de vedere?
Cînd ai putea fi un sfînt,
Făcînd tot ce ţi se cere?

Nu te lăsa azi muşcat
De ofertele duşmane
Căci Isus, greu l-a purtat,
Acolo-n ale Sale rane...

Şi te luptă-n stăruinţi,
Să-nţelegi ce este bine
Şi vei primi biruinţi,
Pînă ce Isus revine.

Suflet binecuvîntat,
Mai rămîi în ascultare!
Cel de sus, te-a îmbrăcat
Cu puterea Lui cea mare.

Fii azi ca un mărgărit,
Şi tu, fiIcă credincioasă,
Nu lăsa de ispitit,
Printr-o trăire lumească...

Ci, arată-n orice loc,
C-ai sfinţenia ca haină;
Domnul ţi-e Ocrotitor
Sfatul Său îl ţii în seamă!

Azi, te pune în cîntar...
Tinere, care ţi-e ţelul?
Ţine-te strîns de Isus,
Şi vei fi pe veci, cu Domnul!
amin