În pieptul vremii bat ornice grăbite,
Nechează secundarele buiestre
De sar scântei în urme de copite,
Zbor clipe slobozite din căpestre.
Veniți la Domnul, timpul se scurtează,
Prea repede își lasă ziua storul,
Parc-ar apune viața în amiază,
Puțină vreme, ne vom lua zborul.
Stați lângă Dumnezeu în orice clipă,
Căci numai El, în mila Lui ne ține
Să înflorim când Dragostea-nfiripă,
Corolă în miresmele divine.
Stați lângă Dumnezeu, cât mai aproape,
Lacrimi fierbinți vărsați-I la picioare,
Un gheizer al iubirilor Agape
În tămâieri de rugă arzătoare.
Stați lângă Dumnezeu, legați de El
Ca flori de liliac într-un ciorchine,
Cruci legate-n Crucea Lui Emanuel,
La pieptul cald de Mamă El ne ține.
Ne-ascundem cu Isus în Dumnezeu,
Vin vremuri grele, vin ca o tornadă,
El va pune stăvilar Cuvântul Său,
Își va păzi copiii să nu cadă.
Stați lângă Domnul, nu vă îndepărtați,
Ca mâine veți sfârși călătoria,
La Izvorul Crucii vă păstrați curați,
Până când vine Mirele, Mesia.
Când va veni-n păreri de rău, calvarul,
Va fi târziu, dosarele-ncheiate,
Va fi plecat pe totdeauna Harul,
Veniți la Domnul, veniți până se poate.
Amin!