O, Ierihon, cetate câştigată,
Prin strigătul convins de biruinţă,
Te laşi şi azi, la fel, înconjurată,
De cei ce vocea-nalţă, cu credinţă.

Iar zidurile cad... ce prăbuşire!
Ce glorioasă, cât de minunată!
A şaptea zi, a fost ... desăvârşire,
Izbânda ce cuprinde lumea toată.

A şaptea zi, e ziua biruinţei,
Victoriei, în luptele cu firea,
Când strigătul din vocea umilinţei,
Descoperă puterea şi iubirea.

Dar lupta nu-i destul de câştigată,
Dacă nu dăm spre nimicire toate,
Prăzi ce-ar putea, în viitor, odată,
Să ne robească, să aducă moarte.

Ca o manta de Şinear, frumoasă,
Cerşeşte pofta, deseori, murdari,
Suntem Acan, cu inimă hidoasă,
Ce-atrag nelegiuiri, pedepse mari.

O, Ierihon, te vrem pe veci căzută,
Cu tot ce-n tine ai, spre nimicire,
Păstrăm doar pe Rahav, ca o redută,
Ea a-nţeles, că Domnu-I mântuire.

O, Ierihon, vrem ziduri dărâmate,
Nu ne dorim mantale, argint şi aur,
Călătorim cu Domnul, mai departe,
Având credinţa-n inimă, tezaur.



AMIN !