E-atâta polemică, între creştini,
Există iad ? Oare unde-a fi raiul ?
O, Doamne, sunt aşa de puţini,
Ce se-ntreabă: prin duh, îmi e traiul ?

Atâţia văd paiul, aşa de subţire,
Din ochiul acelui de-aproape,
Nu bârna înfiptă, în a lor, rea privire,
Ce pune umbrire pe pleoape.

E plină lumea, de farisei,
Care prin fapte, doresc înălţare,
Tu fii smerit, ca vameş, nu ca ei,
Şi cere milă, har şi îndurare.

Să ne-aplecăm adânc, în rugăciune,
Purtaţi pe aripile ei, să ne urcăm,
La tronul Tatălui, cerând înţelepciune,
În inima ce-n piepturi o purtăm.

De-o fi să bântuie, satana cu-ntrebări,
Sau ispitiri din cele mai tentante,
Pin duhul sfânt, să dai îmbărbătări,
Privind mereu, spre-a Tale diamante.

Încrezători în viitor, fără de teamă,
Convinşi fiind, că numai lângă Tine,
Oriunde-am fi, când glasul Tău ne cheamă,
Puterea Ta, mereu ne va susţine.

AMIN !