O, Doamne mare, fii slăvit în veci!
Ai poposit în lumea mea străină,
Când rătăceam pe vechile poteci,
Prin văi de plângeri, nu visam să treci
Al casei prag, să îmi aduci lumină.

A fost un timp de rău și de păcat,
Prin care am trecut fără de știre,
Dar într-o zi, Iubirea am aflat,
Un dar divin și binecuvântat,
Ce mi-a adus suprema izbăvire.

O, Doamne sfinte, fii mereu slăvit!
În umbra morții-am stat mulți ani din viață,
De nu veneai în spațiul meu finit,
De nu iertai Tu omul pervertit,
N-aș fi ieșit nicicând, la suprafață.

Aș fi umblat mereu pe cărărui,
Flancate de-nălțimi amețitoare
Și coboram, în loc ca să mă sui,
Eram pierdut, eram al nimănui,
Un fir de praf, scânteie în vâltoare.

O, Doamne Tată, Te slăvesc mereu,
De n-ai fi fost Cel iubitor și drept,
N-aș fi știut că Tu ești Domnul meu,
Nu cunoșteam ce fel de om sunt eu,
Nici de ce-mi bate inima în piept.

De-aceea azi, din somn redeşteptat,
Revizuiesc trăirea mea deșartă
Și înțeleg de ce am fost creat,
Ca Dumnezeu să fie înălțat,
Iar eu prin El să am o nouă soartă.

Slăvit să fii Părinte din vecie,
M-ai îmbrăcat în dragoste și har,
Mi-ai dat atâta pace, bucurie,
Credința sfântă-n Cel ce o să vie,
În jertfa Lui, ce-a pus în suflet jar.

Emanuel, pe veci Îți dau mărire,
Căci m-ai iertat, deși nu meritam,
Un colț de cer îmbrac-a mea simțire,
Te onorez Isuse, Sfinte Mire
Căci mi-ai permis în suflet să Te am.

28/01/2016, Barcelona- Lucica Boltasu