Să dau oricui ce-mi cere,
chiar dacă darul meu
îl va sluji să-mi facă
urcuşul şi mai greu.

Să dau toiag acelui
ce merge şchiopătând,
chiar dac-o să-l întoarcă
a mă lovi curând.

Să-ntind frânghia celui
căzut în groapa grea,
chiar dacă el pe urmă
lega-mi-va mâna-n ea.

Să-i fac un loc la mine
de-aproapelui pribeag,
chiar dacă el, din casă,
m-aruncă peste prag.

Să-i dau din pâine-oricărui
mi-o va cerşi mereu,
chiar dacă mi-ar plăti-o
cu plânsul cel mai greu.

Să dau… şi să nu-i judec
ce fac cu tot ce-mi iau,
s-ascult numai de Tine:
cui cere, eu să-i dau.

Căci Tu plăti-vei, Doamne,
şi celui care-a dat,
şi celui ce cu darul
lucrează vinovat.