Cu o sâmânța aruncată
Într-un pămînt bun, roditor,
A început povestea toată
A: Copacului strălucitor.

Pe vremea aceea îndepărtată,
Trăia un om harnic, de rând
Ce se trezea de dimineață,
Să înceapă munca lui pe câmp.

Dar, înainte de plecare,
Genunchii săi şi-i apleca
Cu o pace sfântă pe a lui faţă,
În rugăciune, aşa spunea:

"O, Doamne bun, Tu, al meu Tată,
Te rog frumos, să înmulțești
A mea sâmânță aruncată,
Pe ogorul Tău, ce-l îngrijesc."

Şi-aşa, în fiecare dimineaţă,
În rugăciune stăruia...
Apoi, voios pleca îndată
Sperând să își vadă roadă sa.

Trecut-au ani pe rând; de-a-lungul,
În care... omul a lucrat...
Cu bucurie întotdeauna,
Sâmânța, el a aruncat...

Un mic copac, crescuse-n vale
Ce floarea-n el a înflorit
Iar soarele, pe-ale lui petale,
Cu strălucire le-a înverzit.

Cu dragoste si măiestrie
Acel copac l-a îngrijit
Căci din sâmânța aruncată,
Acum, el vede înfăptuit...

El vede roadă sa bogata
În urma muncii lui pe câmp
Şi-a lui credință, si-a păstrat-o
Căci a lucrat prin Duhul Sfânt!