Ce văd la Golgota

Un dor îndrăgostit de Tine, m-a dus la locul unde ai fost străpuns,
Fugind de timp, de forfota trăirii vreau un cuvânt, vreau un răspuns!
De toate-s vinovată, căci nu pot fără Tine…să plâng… nici să zâmbesc,
Mi-e dor să stau aici cu Tine…învață-mă din lacrimi să înfloresc!

Printre veșminte sângerânde, îți port privirea Ta în gând,
Și văd o mamă care-și plânge Fiul, când cuiele pe cruce îl frâng,
Și mă trezesc cu o vină ce m-apasă, cu șoapta unui glas,
Să Te urmez de aproape…ar trebui atâtea lucruri să mai las.

La Golgota văd tot mai clar ce a scris Pilat pe cruce,
Nu e Împărat pentru iudei, ci pentru cei ce viața le conduce.
Privesc spre mine și simt cum sufletul îmi sângerează,
Văzând cum tronul vieții mele cu un vis deșert se desfătează.

La Golgota îți simt privirea ce mă străpunge cu fiori,
Când sub mustrările din mine, îmi spui că pentru ele mori,
La Golgota văd cine Te iubește, și nu-i departe ascuns,
La Golgota renasc prin lacrimi, că nu Te-am prețuit `deajuns.
Prin zaruri tăvălite în sânge, prin rânjetul unui soldat roman,
La Golgota văd raiul, în loc de junghiul morții…și eu și acel tâlhar.
La Golgota m-ai învățat ca să visez, după o noapte de coșmar,
Un vis ce-i veșnic scris cu stropi de sânge sfânt: Doar Har.

La Golgota mai tremură pământul și soarele se ascunde,
Când glasuri din adânc mai strigă stins: Baraba!
Acolo, văd cum glasul Tău mai cheamă inimi muribunde,
S-aleagă viața ce-i in Tine și nu-n tâlharul de Baraba.

Le-ai dat un ceas s-aleagă...atât mai au puterile din noapte,
Numai un ceas avem și noi ca să strigăm: Alegeți Harul!
Să nu mai stăm ascunși printre irozi, ci să luăm ștergarul,
Și să-i poftim pe toți la nuntă...în sfânta Lui și veșnica Cetate,
Mireasa Lui azi îl așteaptă în rochie de in la ușă de va bate.

,,Și Duhul și Mireasa zic: Vino! Și cine aude să zică: Vino!
Și celui ce îi este sete să vină, cine vrea să ia apa vieții fără plată.”
Apoc.22.17