Eu sunt tâlharul

Ce grea e așteptarea când orologiul veșniciei ticăie tacit,
A mai trecut grăbit un ceas, c-un clopot surd de toamnă.
Cândva treceam nepăsător prin timp, fără ca ochii sa-i ridic,
Să văd că și un stol de păsări călătoare mă condamnă.

Am început să plâng, văzându-mi viața atârnată în secunde,
Ce îmi citeau neîmplinirea ce-am scris-o în anii mei de vară,
Și-n loc de consolare, vedeam și bătrânețea în față, cum îmi râde,
C-a mai putut să-nchidă în deznădejde încă o primăvară.

Purtând povestea mea în lacrimi,Tu cerul mi-ai deschis,
Mi-ai mângâiat tristețea să-mi țin în sus privirea,
Să văd în haina Primăverii un nume nou, ce este scris,
De voi veghea, va fi al meu, de-mi voi păzi curată mântuirea.

Mi-e teamă că fața mea se va desprinde de pe fereastra așteptării,
Căci m-am trezit buimac privind la lucruri de nimic,
Când vei veni să-Ți iei Mireasa, n-aș vrea să fiu fiul uitării,
Să bat la ușa închisă...să-mi spui că nu-s primit.
Te rog s-apari prin ceața ruginie, să-mi dai ce-am spulberat,
Prin nevegherea mea, acum mi-e sufletul în agonie.
Mai trece-mă prin Golgota, să-mi fie leac pentru păcat,
Și suferința Ta să-mi fie viața...în veghe să mă ție.

Nu mă lăsa să fiu tâlharul, ce-Ți stă alături sus pe cruce,
Ce nu își află locul, mutându-se în stânga când la dreapta,
Nu mă lăsa să dau Osana, pe ocara ce lacrimi îți aduce,
Ci vreau să-mi pironești credincioșia cu vorba și cu fapta.

Mi-ai oferit încă un ,,astăzi,, să pot a fi cu Tine în rai,
Și-n așteptarea mea la poarta slavei, mă văd murdar și fără strai,
Privesc spre orologiul veșniciei, e așa târziu...și atunci tresar,
Când gongul orologiului răsună...Isus te-a curățit prin Har!

,,Ferice de cei ce își spală hainele ca să aibă drept la pomul vieții
și să intre pe porți în cetate,, Apoc.22.14