Cină cu gust de veșnicie


Dacă privesc și azi în mine, prin ochii Tăi de stele,
Văd doar un rob nevrednic, plin de regrete și durere.
Doar Tu îmi vezi mâhnirea și neputința în care sufăr,
Doar șoapta Ta îmi pune iar bucurii în suflet.

Și azi, când cerul întreg răsună de-al îngerilor cor,
Pălesc în lacrimi vinovate și mă alătur lor.
Căci ștergi nevrednicia noastră și ne îmbraci în nufăr,
Ne chemi la masă iarăși, să-Ți dăm crucea iar pe umăr.

Nu Te uiți la a noastre haine ponosite și murdare,
Tu ne vrei și azi la masă, să ne împarți spre pomenire,
Pâinea cea cu gust de chinuri și de lacrimi de iubire.
Pâinea vieții, ce s-a frânt pentru cei flămânzi de Tine.

Toți cei ce au venit la Tine, din amara pribegie,
Nu i-ai izgonit afară, ci le-ai dat din Pâinea Vie,
Pâine Vie, cea cu gust de veșnicie! Înmiresmată în răsplată,
Pentru cei ce Te așteaptă, în veghere și iubire!

Și apoi tot spre pomenire, iei în mână tremurând,
Un pahar de vin ce doare, de-i băut cu Tine în gând.
Ce îl gustăm vestindu-Ți moartea, dar ce învie din mormânt,
Pe toți cei bolnavi de moarte, Tu îi primești în legământ.

Și cu cât mâncăm din Tine, nevoia noastră crește.
Ne este tot mai foame...de Tine și setea se mărește.
Și ca un pârg a crucii Tale, Te așteptăm flămânzi să vii,
Și azi, la masa Ta să ne hrănești nădejdea, cu dor de veșnicii.

Privește-ne și azi prin ochii Tăi de Har,
Și cercetați în suflet să întindem mâna iar,
Spre leacul vindecării s-aprindă al nostru jar,
Să Te așteptăm în veghe cu foc în felinar.