Doi copii

Doi copii păşeau încet
Privind la furnică,
Cum strîngea, ducînd cu greu,
O bobiţă mică...

Vedeau cît s-a obosit,
S-o ducă pe spate...
Chiar dacă mult s-a trudit,
Merge mai departe...

Harnică, cu mare dor,
Strînge vara toată;
Iarna, mănîncă de zor,
Ce și-a strîns în casă.

Dar, cît despre greieraş,
Pe el, niciodată,
N-o să-l vezi ca şi ziuaş,
Trăgînd la lopată...

El... tot cîntă de cu zor;
Cîntă toată vara...
Iarna, intră-n somn uşor;
Nu-i trebuie hrana...

Atunci ei s-au socotit:
"Nici ca el nu-i bine!
Şi noi, dacă vom muncit,
Vom cînta mai bine!

Dar, de stăm nepăsători,
Chiar în adunare,
Trebuie să cîntăm de zor,
Căci Domnul, apare!"
amin