O, de-aș uita puțin cum e să fiu cu Tine
Și din coșmarul vechii vieți să-mi amintesc !
Când drumul meu era doar din suspine...
Dar ce-mi doresc e lucru nefiresc !
M-ar ajuta să prețuiesc mai mult iubirea
Ce simt că nu mai este cum a fost
M-ar ajuta să-mi salt privirea
Din tot ce am și multe fără rost
Să îmi doresc o clipă ca atunci
Când am simțit întâia oară
Păcatele că mi le-arunci
Și omul vechi se duce ca să moară
Să simt ca-n ziua mea dintâi
Pe fața udă palma Ta străpunsă
Să strig din răsputeri: rămâi !!!
Când Tu, de fapt, lipit stăteai de ușă.
Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor și doare
Acest prezent indiferent
De-aceea zic: am voie oare
Să uit puțin, să fiu absent ?
.................................
Eu știu că lupta ta e pentru Mine
Și-n duhul tău tânjești să arzi
Puterea Mea de la-nceput te ține
Să uiți puțin ? E îndeajuns să cazi...
Tot ce dorești e doar o zare depărtată ?
E darul ce-a rămas de-atunci în tine,
Dar ochiul rău, el poate să despartă
Ființa ta de dragostea din Mine.
Privește drept în ochii Mei
Tu ești frumos ca altădată
Și-apoi ți-i dau ca să privești prin ei,
Prin ei să umbli viața toată.
Poezia a pornit dintr- un gând utopic pentru un creștin, anume acela de a uita o clipă tot și a ajunge în momentul acela minunat de început, al nașterii din nou, când umblam pe înălțimile mele...