Cu sacul de jale deschis merg mereu,
E greu si m-apasa fara de mila,
Puternic eram..., putere de Leu,
Acum sunt un vierme..., de mine mi-e sila...

Sunt ca un mort, de inimi uitat,
Un vas fisurat, inutil de altfel,
Un vas de ocara, un vas sfaramat,
Nu-mi mai vad tinta, nici al meu tel!

Multi ma vorbesc, imi dau sentinte,
Si spaima-mi domneste in suflet,
Nu ma cunosc, fac exces de-opozitie,
Dar totusi mi-ascund in tacere, nafastul meu urlet!

Si-n al meu urlet, imbracat in tacere,
Verific credinta ce mi-a ramas,
Si nu-s multumit, ca-n a mea durere...,
Credinta mea tare, n-are grai, n-are glas...

Prea slab sa-nteleg ca umbra mortii, e doar o umbra,
Nu poate s-atinga vitalele-mi puncte din sufletul meu,
De-aceea-n fiinta-mi, fidela-i starea sumbra,
Caci am uitat c-am un Viu Dumnezeu!

Mare ti-e bunatatea! mare-i credinciosia Ta!
Ce le pastrezi pentru cei ce se tem de Tine,
Iarta-mi falimentul. Cum am putut uita?!
Ca am un Dumnezeu ce nu uita de mine!

In nechipzuinta, am indraznit sa spun,
Ca-s izgonit temeinic dinaintea Ta,
Uitand ca mai 'nainte, de a fii DREPT, esti BUN,
Cum am crezut eu asta, cum am putut uita?!