Vuiesc printre Carpați ecouri de suspine,
Mamă, îți plângi pruncii străini în țări străine,
Curg lacrimile râuri pe-obraz îndurerat,
Cum curg turmele albe, în vale, la iernat.

Mamă, ești o jertfă pe-al gliei vechi altar,
Iubire-nflăcărată în cel mai greu calvar,
Ți-ai legănat copiii cu brațele trudite,
Dar ai rămas cu dorul, durerea de părinte.

Îți tragănă oftatul, în luncă, ciocârlia,
Tulnicul înserării-ți îngână sihăstria,
Sub perna ta e dorul, în vise călător,
În depărtare, pruncii adorm pe-același dor.

Simți durerea mamă, cum ruperea de glie
O poartă pruncii tăi în piept o rană vie,
Nu-i altă Betezda, durerea să le-o curme,
Ca lacrimile rugii în al Lui Isus nume.

S-au depărtat de casă, s-au depărtat de turmă,
Setea de izvorul curat, în suflet scurmă,
Ți-au zburat din mână ca gingași porumbei,
Tu, mamă-ți începi ruga și o sfârșești cu ei.

Tu ai un loc sub Cruce și te-a încununat
Coroana de rubine din Sângele vărsat,
Iar taina biruinței în greul ce l-ai dus,
Sunt stropii de Iubire din Jertfa Lui Isus.

Te răsplătește Dumnezeu cu mântuire
Că-n valea plângerii ești jertfă din iubire,
Ești o oază dulce, un colț de Paradis,
Peste oceane, mamă, ești un dor nestins.