Se-ntâmplă într-o grădină
Pomii ca să țină sfat,
Despre vremea ce-o să vină,
Despre ei, pământ lucrat.

Sfatul se ținu în iarnă,
Când era timp berechet
Să stea pomii la taclale,
Să petreacă în banchet.

Plapuma de promoroacă,
Gerul și zăpada dună,
Îi acopereau pe scoarță...
”Treaba asta nu e bună”...

Zise unul dintre meri!
”Nu e bine! Nu e bine!
Frigul de mai multe seri,
De mai multe zile ține!”

Auzind grădina toată,
Plânsul mărului plăpând
S-a pus în mișcare n-dată,
Comentând cu toți pe rând:

”Tocmai te-ai găsit acuma,
Să te plângi în zile bune!
Nu ți-e bine? Ai probleme?
Ce vrei tu acum a spune?”

”Nu mă plâng... dar vreau să spun...
Primăvara e pe drum...
De îngheață, muguri, flori...
Mă gândesc... mă prind fiori!

Grădinarul o să vină
Ca să vadă în grădină,
Dacă anul are roade,
Sau măcar un mugur... poate...”

Tot la fel, nepăsători,
În grădina Domnului
Stau tineri, frați și surori,
Fiecare cu ai lui...

Vine vremea de lucrat,
Primăvara, vara, toamna
Când e timp de recoltat...
Dar nimic! E înghețat...

Nepăsarea, involuția,
Fără muguri, fără flori,
Numai crengi uscate, goale,
Vai, vai, vai... frați și surori!

Grădinarul o să taie,
Pomii ce au înghețat!
Numai Duhul Sfant aprinde,
Seva pomului ratat!

Nu avem altă soluție
Ca să facem muguri noi:
Decât să fim plini de Duhul,
În al Domnului altoi!

Apoi mugurii în floare,
Au să dea bogate roade!
Nu mai spune că nu poți...
Ce nu poți tu, Domnul poate!