Câteodată mă surprind
Că tânjesc după-mplinire,
Bunăstare, fericire,
Fără griji, dureri trăind
Fără stres, mereu zâmbind. .

Însă încă n-am ajuns
În etern, în nemurire.

Da... adesea mă trezesc
Căutând o viață-n care,
Să nu fiu un oarecare,
Ci să mă deosebesc
Prin ce fac, spun și gândesc...

Însă sunt atât de mic,
Unul singur este mare.

Planuri, vise mi-am creat
Cu atâta pasiune
Cât mai mari și cât mai bune;
Pentru ele m-am luptat,
Am sperat, n-am renunțat.

O, câtă nevoie am
De a Lui înțelepciune!

"De-aș putea să plec, să zbor,
S-am o viață minunată
De frumuseți inundată,
Traiul să-mi fie ușor,
În lipsuri să nu cobor. ."

- Călător că sunt, uitând -
Așa oftez câteodată.

Pierd prezentul, nu-l trăiesc
La reala lui valoare
Când mă plâng fără-ncetare;
Pierd, în loc să prețuiesc
Harul care îl primesc.

Blând, smerit, mulțumitor
Când îmi va fi duhul oare?

O, cât de nepriceput. .
Caută omul fericirea,
Slava, chiar și nemurirea
Pe acest pământ pierdut;
Lutul se întoarce-n lut.

Să zidim mai sus de nori
Și-atunci TOTUL am făcut.

Amin.
10 februarie 2016

Paula Bîlc