Ochiul Sfânt
Duhul Domnului veghează
Peste-ntreg poporul Său.
Ochiul Sfânt nu dormiteză
Fiindcă-I Mare Dumnezeu.
Nimenea nu poate spune
Mâna Lui, că n-a simțit.
Și la greu dar și la bine
Îngerii cum ne-au păzit!
Zi și noapte-n rugăciune
Necurmat Isus, mai cheamă.
Să ne dea înțelepciune
Să-I slujim, El ne îndeamnă.
Să cerem prin Fiul Său
Pace Sfântă, bucurie.
Duhul Lui s-avem mereu
Cât călcăm pe-această glie!
Chiar și-n ploaia de durere
Altare mii să ridicăm.
Mâna Lui, cu bucurie
Peste noi să o cerem.
Duhule, ce dai putere,
Lânga Dumnezeu să stăm.
Lasă pace, mângâiere,
Slavă Doamne, să Îți dăm!
Amin, Amin!