Tu ești Samariteanul meu milos,
Tu mă ridici mereu de jos,
Când simt că sunt zdrobit, pierdut,
Din praful drumului căzut,
Tu mă ridici la pieptul Tău,
La adăpost de orice rău.
Pe rana mea Tu pui balsam
Și untdelemn din sfântul Har
Tu lași să picure de sus
Din Duhul Tău, iubit Isus. .
Nu e pe lume-altcineva
Să îmi aline rana grea
Și nici un alt Ocrotitor
Ca Tine, scump Mantuitor. .
Nu e pe lume nici un han
Plin de iubire și balsam,
De mângâiere și alin
Ca hanul Tatălui divin! . .
Mă du Isuse-n hanul sfânt,
Departe de acest pământ,
Departe de acest noroi,
De întuneric și de ploi. .
De cratere ascunse-n drum
Ce niciodata nu îți spun
Că de în ele vei cădea
Nimeni nu te va ridica. .
De cel viclean, care mereu
Urzește doar să facă rău,
Pândind pe cei ce din Sion
Coboară înspre Ierihon. .
Să mă cobor nu mă lăsa,
Ci mai degrab' să zbor aș vrea
În hanul sfânt și luminos,
Cu Tine-n cerul glorios!
Mereu ești fericirea mea
Și-n mine simt cum pacea Ta
Mă copleșește lin și cald,
Dându-mi aripi spre cerul alb!
O mica rugă încă am:
Pân' voi ajunge sus, la Han,
Rămâi, Isus, în viața mea
Și ține-mă în mâna Ta,
La adăpost de tot ce-i rău,
Să fiu păzit pe brațul Tău! . .
Iar când sosi-va ceasul scump,
Fă ca acolo-n cerul sfânt,
Să se deschidă cu splendori
Hanul pentr-un biet călător
Ce-atât de mult a așteptat,
Dar niciodat' n-a meritat
Odihna fără de apus
Lângă Samariteanul său, Isus!