Trăiesc... Ce mare har!
Autor: Gigi Stanciu  |  Album: Început de drum  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de stanciugigi in 24/02/2016
Privesc cu încântare
Cum soarele apune,
Iar gândul meu se duce
În alt hotar de lume.

Atunci, Îți mulțumesc
Că m-ai ferit de rele
Simțind, cum brațul Tău
M-acoperă cu stele.

În contemplarea lor
Un vis mi-se înfiripă,
Te simt că mă veghezi
Și noaptea se ridică.

Cocoșii, încep să cânte
Iar stelele dispar,
Începe o nouă zi;
Trăiesc... Ce mare har!

Un răsărit de soare
Și-un orizont albastru
Se văd peste căpița
Făcută din fân proaspăt.

Atunci, mă rog la Tine
Dorind să fii din nou...
Alăturea de mine,
Să mă ferești de rău.

Tu, îmi răspunzi îndată
Punând pe fața mea
O rază de lumină
Și-atunci, Te pot vedea.

Te văd în râul care curge
Și-n vântul ce adie,
În bobocel de floare
Ce soarele-l mângâie.

În pui de păsărele
Ce vor cu disperare
O gâză sau un vierme,
Căci altfel, mor de foame.

În zâmbet de copii
Ce merg voioși spre școală,
Părinți ce îi petrec
Se rog' la Tine, iară.

În turma ce-o conduc
La iarba cea mai grasă,
Mă văd și eu la fel,
În turma cea aleasă.

În ruga ce o spunem
Când stăm cu toți la masă,
Tu ești prezent cu noi
În fiecare casă.

Îmi dai putere-n brațe,
În gând, înțelepciune,
Un suflet mai curat,
Pe buze vorbe bune.

Te caut să-Ţi mulțumesc
Și merg în adunare,
Aici mă încarc cu har
Și binecuvântare.

Te rog frumos, să mă veghezi
Când soarele apune,
Căci vreau s-adorm pe brațul Tău,
Iar Tu, să-mi spui pe nume.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 889
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni