Sunt clipe-n viață când îți pare,
Că suferința adesea doare,
Ca un noian de pietre smulse
Dintr-un pământ ce greu se frânse.

Rămân în urmă cicatrici,
Cu urme crude și adânci,
Ce-mbracă a anilor tumult,
Precum sunt crinii ce s-au rupt.

E greu să treci singur prin viață,
Fără să ai lumina-n față,
Să-ți lumineze a ta cărare,
Trecând prin ea ca ziua mare.

O, de ai ști ca acea Lumină,
E gata oricând să-ți devină
Un sprijin și un scut pe cale,
Chiar de treci prin munți sau vale.


Isus Hristos, Acel ce e Lumină,
Îți mai spune și astăzi în surdină,
Să-L chemi pe El să-ți fie scut,
Prin negrul întuneric și necunoscut.