Se prelinge o rază pe zidul din față,
Tremură frunza pe ramul golaș,
Tresaltă natura și prinde viață,
Chiar și aici, în miez de oraș.
Prea multe betoane. E-adânc cenușiul,
Ce-mbrac-arealul, dar ce-i mai cumplit,
E griul din suflet! Culoarea și viul,
De-atât plin de sine, aproape-au murit.

Lumina ce cade suav peste lume,
Mai lasă fărâme de dor și de alb,
Acel ce rămas-a străin, fără nume,
Primește în suflet nuanță de dalb.
Și-ncet se-nfiripă-ntrebări despre sine,
În umbre căzute neliniștea crește,
Ungherele inimii de doruri sunt pline,
Sub aripa zării, iubire găsește.

Străluce obrazul de dragoste sfântă,
Un murmur se-aude, un ultim suspin,
Coboară Viața în inima frântă
Și-o umple cu pacea și harul divin.
E forfotă-n lume, e mult-alergare,
Puțini se opresc din traiectul greșit,
Dar câți la final vor rămâne-n picioare?
Prietene drag, la asta-i gândit?

Care ți-e rostul? Spre ce destinații,
Te-ndrepți cu grăbire? Hai, fă un popas,
Privește puzderia de sori, constelații,
Natura ce strigă, chiar și fără glas!
Ce ești ca ființă, ce hram porți pe glie?
Cunoști pe Acela ce totu-a creat?
El bate la ușă-ți vorbește chiar ție,
Dorește să fii un răscumpărat.

Hai, vino degrabă, deschide zăvorul
Și inima fă-o locaș pentru-Acel,
Ce-așteaptă de veacuri să-ți dea ajutorul,
Să-ți dea mântuirea! Hai, vino la El!
Vei fi plin de pace-ntr-o lume în care,
Totu-i stricat, pervertit, păcătos,
Mai este o șansă, mai e rezolvare,
Întoarce-te-acum la Domnul Cristos!

Privește la țintă, la scop, la menire,
Chiar dacă viața e grea pe pământ,
Ce har pentru om c-a venit din mărire,
Chiar Domnul Isus, Dumnezeul cel Sfânt!
Ne-a dat îndrumare, ne-a dat mângâiere,
Prin Duhul ne este alături mereu,
Nu mai sunt piedici și nici bariere,
Dar totu-i posibil, de vrei, dragul meu!

02/03/16, Barcelona-Lucica Boltasu