Mă-ntreb uimit, a câta oară...
De ce în suflet n-a venit
O caldă, dulce primăvară
Cu flori și cântec fericit?

De ce vedem doar norii negri
Ce-acoperă seninul cer?
De ce lăsăm ca vântul iernii
Să ne aducă flori de ger?

De ce dăm bucuria sfântă
Pe isberg de tristeţi amare,
De ce al nostru glas nu cântă
De bunătatea Lui cea mare?

De ce necazurile vieţii
Ne sfâșie și ne doboară,
De ce în zorii dimineţii
Uităm de Sfânta Primăvară?

De ce trăim pentru pământ,
Purtând miresmele de ger?
De ce al inimilor cânt
Nu este îmbibat cu Cer?

Visăm cu ochii triști minunea
Când Domnul va veni pe nori
Dar n-avem Primăvara-n suflet
Și ne-nșelăm de mii de ori!

Cum vom ajunge-n Veșnicie
În Slava Cerului Măreaţă
Când noi, săraci de bucurie,
Ne-mpiedicăm orbiţi de ceaţă...

Mă-ntreb uimit, a câta oară...
Cum să ajungem fericiţi
În calda, dulcea Primăvară
Când n-o purtăm în noi de-aici?




Luca 17,21: "...iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru."